Sari la conținut
Acest site este în construcție. Anumite funcționalități ar putea fi indisponibile.

Dezbaterile cu Ministerul Educației

E
Echipa Fiecare Voce
15 Jul 2025

În vara anului 2025, echipa noastră a participat la două dezbateri organizate de Ministerul Educației pe tema burselor școlare. Pentru noi, aceste întâlniri au fost o oportunitate de a duce discuția dincolo de opinii și de a veni cu argumente, statistici și exemple concrete despre modul în care anumite schimbări urmau să îi afecteze pe elevi.

În prima dezbatere, ne-am prezentat documentul cu statistici și observații privind bursele de excelență olimpică, încercând să arătăm, prin cifre reale, de ce eliminarea acestora era o măsură pe care o consideram inutilă. Am pus în discuție atât efectele asupra elevilor care obțin performanțe la competițiile internaționale, cât și argumentele pentru păstrarea acestui tip de bursă.

Link document (Statistici și observații privind bursele de excelență olimpică)

La cea de-a doua dezbatere am ales să reprezentăm o categorie mai restrânsă de elevi: cei de clasa a VIII-a care urmau să fie admiși în clasa a IX-a pe baza rezultatelor obținute la olimpiade și concursuri școlare. În forma propusă atunci, acești elevi nu ar mai fi beneficiat de bursele de excelență olimpică, iar în cazul burselor de merit exista o altă problemă, întrucât pentru elevii de clasa a IX-a acordarea acestora se făcea pe baza rezultatelor de la Evaluarea Națională.

Am revenit astfel cu argumente concrete și cu o nouă serie de documente, încercând să explicăm de ce acești elevi nu ar trebui să fie lăsați în afara sistemului de burse. În aceeași seară, hotărârea de guvern a fost modificată, iar acești elevi au ajuns să poată beneficia de burse de merit în afara pragului de 15%.

Pentru Fiecare Voce, acest moment a fost unul dintre primele exemple în care am văzut, în mod direct, că argumentele elevilor pot ajunge la masa deciziei și pot contribui la schimbări concrete.

© 2026 Fiecare Voce